FOTO-VIDEO EXCLUSIV | Cum au marcat tinerii petrecăreți deschiderea sezonului estival în Vama Veche

Publicat: 01/05/2021, 13:30
Actualizat: 01/05/2021, 14:27

Deschiderea oficială a sezonului estival a fost marcată de sute de tineri, vineri noaptea. Mamaia şi Vama Veche sunt cele mai căutate locuri pentru această minivacanţă, deşi ea va fi plină de restricţii. Stațiunile Mamaia și Vama Veche sunt destul de aglomerate.

Turiștii au ajuns deja la Vama Veche, unde au profitat din plin de muzică, spiritul liber și mentalitatea deschisă a oamenilor care caracterizează staţiunea care nu doarme niciodată.

Foto: Gândul.RO

O parte dintre petrecăreți par că se supun regulilor impuse de autorități. Oamenii legii i-au trimis acasă pe cei care doreau să petreacă până în zori.

Potrivit IPJ Constanța, vineri polițiștii de la Biroul de Poliţie Vama Veche – 2 Mai s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la trei terase din stațiunea Vama Veche numărul clienților depășea capacitatea admisă de prevederile legale în vigoare, fiind încălcată astfel măsura distanțării fizice între persoane.

Polițiștii din Constanța i-au identificat pe administratorii societăților comerciale și i-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei fiecare.

Dimineață însă, plajele și terasele erau goale.

Foto: Gândul.RO

Distracţia din Vama va continua şi în următoarele zile.

Măsurile restrictive impuse de autorități

Minivacanța pe litoral în acest an înseamnă distracție doar până la ora 21:00. Iar dansul în grup este interzis. Atât în stațiuni cât și pe plajă. Este interzisă formarea de grupuri mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.

În toate staţiunile de pe litoralul românesc purtarea măştii de protecţie este obligatorie atât în spaţiile închise, cât şi în cele deschise, inclusiv pe plajă.

Potrivit hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, spațiile de cazare de la mare vor putea primi turiști la 70 la sută din capacitate, ceea ce, pentru hotelieri, este o veste bună, comparativ cu anul trecut.

În Vama Veche, la micile pensiuni ori o cameră nu costă mai mult de 200 de lei pe noapte, iar prețul crește pentru o cameră la hotel. Aproape 60.000 de locuri de cazare sunt pregătite anul acesta, de 1 Mai, la mare.

Circulaţia nu va fi permisă după ora 22.00, cu excepţia nopţii de Înviere, iar atunci doar pentru cei care doresc să meargă la biserică. Circulaţia persoanelor în afara locuinţei va fi permisă în intervalul 20:00-05:00, în perioada 1-2 mai, indiferent de rata de infectare din localitate, pentru a permite participarea credincioşilor la slujba religioasă de Înviere.

Petrecerile sunt interzise, la nivel naţional, chiar dacă au loc în spaţii închise sau deschise. Cluburile, discotecile şi barurile sunt închise la nivel naţional.

Magazinele se vor închide la ora 21.00.

Peste 400 de jandarmi şi poliţişti for fi la datorie în aceste zile pe litoral şi vor supraveghe respectarea restricţiilor.

Se estimează că aproximativ 15.000 de turiști vor petrece minivacanța de Paște și 1 Mai la Mamaia. Iar o altă aglomerare de distracție și relaxare va fi la Vama Veche, unde sunt așteptați în jur de 10.000 de oaspeți,

Incidența raportată ieri este de 1,71 cazuri la mia de locuitori pentru județul Constanța

Prefectura Constanța a anunțat că restricțiile impuse rămân în vigoare cel puțin până pe 9 mai, când se va întruni Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat pentru News.ro că turiştii care vin pe litoral în această minivacanţă trebuie să ştie că doar terasele vor fi deschise, nu şi restaurantele la interior, iar cluburile nu vor funcţiona.

„Situaţia epidemiologică este pe un trend bun în momentul faţă. La nivelul municipiului Constanţa în urmă cu o săptămână am constatat pentru 14 zile pragul de peste 3 la mie cu măsurile aferente, cele mai de efect fiind legate de funcţionarea unităţilor de alimentaţie publică doar în regim terasă, bineînţeles restricţia de circulaţie pe timp de noapte intră în vigoare la ora 22.00, magazinele funcţionează până la ora 21.00. Unităţile de prepare şi servire a mesei funcţionează tot până la ora 22.00 şi sâmbătă seara restricţia de circulaţie nu se va aplica până la ora 5 dimineaţă pentru cei care intenţionează să participe la slujbă. Cluburile vor fi închise”, a transmis prefectul.

Turiștii care merg pe litoral în perioada 30 aprilie – 3 mai se pot vaccina. Anunțul a fost făcut de Prefectura din Constanța

Turiștii care ajung pe litoral în perioada 30 aprilie – 3 mai vor avea două fluxuri de vaccinare dedicate la dispoziție în centrul din Pavilionul Expozițional Constanța, anunță Prefectura.

Turiștii nu au nevoie de programare, ci doar să prezinte buletinul. Vor putea fie să facă rapelul, fie prima doză a vaccinului, urmând ca rapelul să îl primească la un centru din județul de reședință.

Prefectura Constanța anunță că vaccinul folosit pentru imunizare, la prima doză, este cel dezvoltat de Pfizer – BioNTech, iar persoanele care vor efectua rapelul, vor primi o doză din vaccinul cu care au început schema de imunizare.

”În acest moment, județul Constanța are 56 de fluxuri în 16 centre de vaccinare, 34 dintre fluxuri aflându-se în cel mai mare centru regional, cel organizat în Pavilionul Expozițional Constanța. Aici, zilnic, se pot vaccina până la 2.800 de persoane. La momentul de față, în județul Constanța s-au efectuat 231.004 doze”, se arată în comunicat.

Lumina Sfântă

Lumina Învierii va fi adusă de la Ierusalim, de la Mormântul Sfânt, iar apoi purtată pe ape, de ÎPS Teodosie, către credincioșii ce îl vor aștepta în Portul Tomis.

Arhiepiscopul Teodosie a anunţat că va aduce Lumina Sfântă cu o barcă din largul mării. În noaptea sfântă, Lumina Învierii va fi purtată pe ape, de ÎPS Teodosie, către credincioșii ce îl vor aștepta în Portul Tomis, începând cu ora 23.30, urmând că, după sosirea pe ape a ÎPS Teodosie cu Lumina Sfântă, enoriașii să plece în procesiune spre Catedrala din Constanța. Slujba de Înviere se va ţine lângă Catedrala „Sfinţii Petru şi Pavel” din Constanţa.

Lumina va fi dată oamenilor în jurul orei 23.45, iar slujba de Înviere se va finaliza aproape de ora 5.00.

Lumina Sfânta se aprinde ACUM, la Ierusalim. Urmărește GÂNDUL LIVE

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit în urma prăbuşirii elicopterului în care se afla
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
×